Wiki / Primii pași

HUD

  • /hud te lasă să alegi ce rămâne pe ecran: clic pe o piesă o scoate sau o pune la loc, ESC închide. „Scoate tot” lasă ecranul curat, pentru poze, iar „Pune tot” aduce totul înapoi. Ce ai ales se ține minte și după ce ieși de pe server.
  • /hud urmat de numele unei piese o scoate sau o pune la loc direct: marca, stat, bani, valute, payday, staff, taste, strada, stari, viteza, harta, chat. /hud tot pune totul la loc.
  • Alesul de pe /hud poate fi pus pe o tastă din Setări > Key Bindings > FiveM.
  • În dreapta sus vezi banii (moneda verde), UC coins (moneda aurie) și gift points (cutia violet). Sumele de peste 10 milioane se scriu scurt: „12,34 MIL”, „1,25 MLD”.
  • Banda de payday stă stinsă și se aprinde verde în ultimele 5 minute dinaintea payday-ului.
  • Când ai destule gift points pentru un GiftBox, cifra lor se face violet și capacul cutiei saltă din când în când.
  • Jos, pe mijloc, vezi viața (inima), armura (scutul), foamea (copanul), setea (picătura) și răsuflarea (fulgerul, cât mai poți alerga tare): fiecare cu cifra ei. Fără vestă, armura stă stinsă; restul se fac roșii sub 25. Barele jocului de sub hartă nu mai apar.
  • F2 deschide lista jucătorilor, M arată level-ul și XP-ul.
  • La volan, în dreapta jos apare vitezometrul, același la toate mașinile: viteza în mijloc, în jurul ei inelul de turație (alb, galben spre capăt, roșu la limită) și dedesubt treapta, în rombul galben (N pe loc, R în marșarier).
  • În stânga vitezometrului vezi cât mai ai în rezervor (în litri, sau în kWh și cu un fulger la mașinile electrice) și kilometrajul mașinii. Pompa și bara se fac roșii când rămâi cu puțin. La mașinile cu kit NOS apare dedesubt și butelia, cu secundele rămase.
  • Martorii apar deasupra rezervorului doar când au ceva de spus: faruri (albastru), ușă deschisă (roșu), motor lovit (galben sub 70%, roșu sub 30% - procentul pe care îl vede mecanicul), revizie (galben când se apropie, roșu când e depășită).